cursuri inot adulti

Beneficiile inotului

Beneficiile inotului

Unul din cele mai vechi şi mai populare sporturi, înotul a devenit, în ultimul timp, şi un mijloc de tratament în diverse afecţiuni. În primul rând, constituie una dintre cele mai bune metode de a vă păstra în formă. Ameliorează respiraţia, previne durerile de spate, acţionează benefic asupra articulaţiilor, întăreşte sistemul imunitar al organismului şi slăbeşte.

Efectele terapeutice

În apă nu cântărim decât a zecea parte din greutatea noastră corporală, în timp ce atunci când facem jogging de exemplu, ea se multiplică cu patru la fiecare contact cu solul. Un prim avantaj al acestui efect ar fi acela că articulaţiile sunt mai puţin solicitate, reducând riscurile unei artroze. Vasele de sânge ale pielii se îngustează la intrarea în apă şi se dilată odată cu ieşirea din apă, aceasta constituind, totodată, şi tratamentul cel mai eficace în prevenirea şi combaterea varicelor şi arteritelor.

Ca orice sport de rezistenţă, nataţia dezvoltă capacitatea respiratorie, fiind ideală pentru astmatici şi fumători. Practicată în mod regulat, ea scade tensiunea arterială. Nu în cele din urmă, ameliorează în mod spectaculos sistemul cardio-vascular. Cu precizarea că nu ne referim la înotul de performanţă, ci la cel de plăcere.

Înotul se mai recomandă ca tonic şi reconfortant persoanelor cu astenie nervoasă şi presiune arterială scăzută.

Efectele pozitive în dezvoltarea generală a musculaturii organismului şi în diferite forme de reumatism, boli de piele şi endocrine, în tuberculoză osteoarticulară lărgesc, de asemenea, sfera de tratament adjuvant prin nataţie.

Slăbiţi, înotând!

Persoanelor supraponderale le vine greu să creadă că-şi pot redobândi silueta praticând acest sport. Totuşi, se poate! Fizic, apa acţionează prin presiunea şi temperatura sa. Având o temperatură mai scăzută decât cea a corpului, organismul pierde căldură când este în contact cu apa. Pentru a recupera această pierdere , se produc o serie de arderi, producătoare de căldură. Metabolismul crescut, din cauza temperaturii scăzute şi a efortului depus, ajută la îndepărtarea grăsimii de pe coapse, abdomen şi fese. De altfel, nataţia este unul din mijloacele folosite penru a combate obezitatea. Potrivit specialiştilor, un minut de înot valorează cât patru minute de mers. Dr. Jean Pierre de Mondenard, autorul unui studiu în domeniu, a făcut următorul calcul ştiinţific: „Pentru îndepărtarea unui kilogram de grăsime sunt necesare peste 96 de ore de marş, 18 ore şi 4 minute de alergare sau 8 ore şi 59 de nataţie.”

Dacă mai aveaţi nevoie de un argument, înotul modelează corpul. Solicitând absolut toţi muşchii, aceste sport subliniază talia, alungeşte membrele inferioare, rotunjeşte umerii, acţionează pozitiv asupra sânilor.

Înotul – sportul rege pentru spate

În timp ce înotăm, coloana vertebrală se alungeşte, tendoanele, muşchii şi ligamentele se întind. Aceste mişcări sunt recomandate persoanelor cu lombalgii şi femeilor însărcinate. Atenţie! În cazul unor deformări grave ale coloanei, trebuie evitat stilul bras, care provoacă o cambrare accentuată a spatelui. De asemenea, stilul crawl – spate este recomandat doar înotătorilor avansaţi, altfel există pericolul efectuării unor mişcări greşite.

Precauţii

Oricât de benefic ar fi înotul pentru sănătatea şi dezvoltarea organismului, el trebuie practicat însă cu prudenţă şi respectând unele reguli esenţiale:

  • Nu intraţi niciodată brusc în apă rece după o expunere îndelungată la soare sau după un efort susţinut.
  • Renunţaţi la înot dacă nu aţi mâncat nimic în ultimele 5 ore.
  • După o masă bogată, aşteptaţi cel puţin 3 ore înainte de a face o baiue în mare.
  • Un înotător trebuie să bea multe lichide pentru a recupera apa eliminată de corp. Iar când ieşiţi din apă, evitaţi agitaţia de orice fel, cel puţin o jumătate de oră.
  • Protejaţi-vă ochii şi urechile! Pentru a preveni otitele, clătiţi-vă bine urechile după ce ieşiţi din apă şi ştergeţi-le cu o batistă curată sau şerveţel de hârtie. În acelaşi timp, sarea şi clorul pot irita ochii, predispunându-i la conjuctivite. Deci, dacă nu sunteţi obişnuiţi cu apa de mare, vă sfătuiesc să purtaţi ochelari de înot.
SUNA ACUM !